Ogonistul

La cenotaful rinocerului alb pe o girafă venea un cornac. Și venea în fruntea unui alai vrac de gazele pașnice și zebre capricioase. În sensul unei solemnități soioase cutare cuvântător din alai repeta cu pătrunzător grai că de cinci zile rinocerul alb nu a fost văzut și din această cauză la morți în catastif l-au trecut. Circumstanțele, însă, nu puteau să le lămurească, nu se găsise nicio rămășiță trupească. Indolente, celelalte cuvântătoare mergeau și toate aceste detalii

Odată ca niciodată era la marginea universului o sticlă ce nu se spărgea. Și Ate de-acolo venea. Când a fost de a căzut, în căzătură Ate a rupt zăgazurile cerului și s-a prăvălit pe Pământ. De pretutindeni alungată, cu rușine-și poartă frumusețea discordantă. Odată cu Ate și ploaia s-a coborât pe Pământ. De la ploaie au crescut două movile mari. La fiecare ploaie movilele cresc în continuare, în rotunjimea lor pământul e tare. Parcă vor s-ajungă la soare, în expansiune se r

Așteptam afară, într-un aeroport saharian. În sus priveam spre sticla aeroportului însorită și de-atâta nisip prăfuită. Pe sticlă se găsea o pată de otravă zaharisită. Pata mă smulge la ea cu niște brațe lungi și subțiri. Încep belicos zbaterea. Dar pata voia să-mi ia din simțiri, să mi se lipească de buze, de frunte cu niște sărutări mărunte. Aproape cedam sorții crunte când, Doamne! a intervenit salvator Procust cu-ale sale canoane. S-a urcat pe-o scară, m-a prins de picior

În apartamentul meu e așa de rece, rece ca fiordul Ilulissat. Stau în pat, degerat. Lumina becului nu mă încălzește. Ochiul meu a înghețat și din cauza frigului s-a crăpat. A fost așa de rece până când prin ochiul meu crăpat a pătruns o duhoare seculară, căci în beciul lor stătea fără dop o damigeană. Era răcoros, dar răcoare de vară. Beciul era proaspăt văruit și îmi pipăia corneea o muscă dipsomană ce zburase, poticnindu-se, din damigeană. Din perete ieșea un bec ce lumina