Arta circului
- Vlad Moise
- 27 nov. 2024
- 3 min de citit
Actualizată în: 12 dec. 2024
Într-o după-amiază de vineri, la sfârșitul lui octombrie, mă aflam la cursul opțional despre transplantul de țesuturi în chirurgia plastică. Și cum inima mea nu mă lasă în pace până nu explorez toate colțurile neînsemnate ale Pământului celui rotund, nimerind în fața unui culoar tenebros lângă sala unde se desfășura cursul, a trebuit să văd ce e acolo. Și într-o penumbră era expus pe o tablă un proiect din care am putut să descifrez numai titlul. Efectul Barnum.
Dacă vreo Mafaldă îmi zice că eu sunt un om bun, nu înseamnă că ea are puteri demiurgice, ci mai degrabă că a exprimat o idee atât de generală, încât în mintea mea pare absolutamente justă. Dacă eu mă identific cu această idee generală, nu înseamnă neapărat că ideea cadrează cu mine, ci, dimpotrivă, poate însemna că eu am luat lucrurile mult prea personal. Cu alte cuvinte, efectul Barnum.
De ceva vreme sunt un rebel. Nu mai cred în zodii. Vă dați seama ce revelație a fost pentru mine când am descoperit efectul Barnum, această armă nouă, integrabilă în arsenalul meu anti-astrologie! Deci dacă horoscopul spune că mâine vom fi fericiți și într-adevăr vom avea câteva momente bune, îndemn să ne punem întrebarea: chiar e adevărat ce zic astrele sau pur și simplu am picat în plasa efectului Barnum?
Și nu m-am oprit aici. A trebuit să văd cine e acest merituos Barnum. Astfel am aflat că Phineas Taylor Barnum a fost un celebru comedian, filantrop și om de afaceri american. Cel care a creat The Greatest Show on Earth. Și în cele ce urmează vreau să prezint cele mai cunoscute simboluri ale spectacolelor sale.
Barnum a introdus-o în fața publicului pe Joice Heth, o bătrână oarbă și paralizată, pe care o prezenta drept dădaca lui George Washington în vârstă de 161 de ani. Barnum a organizat autopsia publică a bătrânei după moartea acesteia. Ulterior a recunoscut că totul a fost o înșelătorie; bătrâna trăise de fapt în jur de 80 de ani.
Sirena din Fiji era un exponat aparte, o creatură cu corp de maimuță și coadă de pește. Ar fi fost capturată în apropierea Insulelor Fiji, în Pacificul de Sud.
Gemenii siamezi Chang și Eng au colaborat cu Barnum pentru câteva săptămâni în 1860. Siamul este denumirea veche a Thailandei, țara de origine a celor doi gemeni, dar odată ce faima lor s-a dus peste mări și țări, termenul de siamez a căpătat un sens nou. După ce au acumulat avere, Chang și Eng s-au retras în Carolina de Nord și s-au căsătorit cu două surori autohtone. Au trăit până la 62 de ani și au avut în total 21 de copii. Familiile lor locuiau în case diferite, unde Chang și Eng petreceau alternativ câte trei zile.
Impozantul elefant african Jumbo era atracția principală a spectacolului. Barnum l-a cumpărat în 1882 de la Grădina Zoologică din Londra. Jumbo era un elefant african de savană, originar din Sudan. Era cunoscut în Londra datorită mărimii sale ieșite din comun. Nici măcar copiii reginei Victoria nu au ratat ocazia de a se plimba pe Jumbo. Când s-a aflat vestea că avea să plece în America, o sută de mii de copii i-au scris din școli reginei, implorând-o să nu vândă elefantul. Îngrijitorul său, Matthew Scott, l-a însoțit peste ocean. Jumbo își tocise colții în adăpostul său din Londra. A trăit 25 de ani, până în 1885. Barnum se mândrea că elefantul avea 4 metri înălțime până la umăr.
Jumbo a devenit un simbol al imensului, stând la baza unor termeni precum jumbo-jet (care denumește în limba română un avion de transport cu reacție, de mare capacitate, conform dexonline) și jumbotron (cuvânt din engleză care prin antonomază de la produsul creat de Sony a ajuns să denumească ecranele video de mari dimensiuni).
De asemenea, mi-a atras atenția exotica denumire dată de Barnum casei sale construite în Connecticut în 1848, pe modelul Pavilionului Regal din Brighton, Anglia. Grandiosul edificiu a rezistat doar până în 1857, fiind distrus de un incendiu. Purta numele de Iranistan.
Din păcate, în ziua de astăzi, circul a fost desacralizat în mod flagrant. Se face fără profesionalism și mult prea des. Ne sutor ultra crepidam, să ne vedem mai departe de treburile noastre!
Arta circului. Vlad Moise. Noiembrie 2024.
Taclale. Ogonistul. Toate drepturile rezervate.
Prindeți Taclalele fierbinți. Abonați-vă la Newsletter în subsolul paginii.
Note de subsol:
Traducerea expresiei „Ne sutor ultra crepidam” este „Cizmarule, nu mai sus de sandală!”.
Surse:
Imagine reprezentativă: Émile Friant, The entrance of the clowns, 1881
Bình luận