Carmen Sylva

În noaptea de 18 spre 19 mai 2025 am trăit pe bulevardul Regina Elisabeta. Bulevardul Regina Elisabeta din România. Nu am trăit ceva, pur și simplu AM TRĂIT. Nu vă imaginați că am stat acolo toată noaptea, dar cât am stat a fost suficient ca să pot spune că acea experiență nu se compară cu niciun revelion.

Pe jos, pe stradă, fără niciun obstacol. Într-o liniște parcă nefirească pentru Bucureștiul pe care îl cunosc și pentru zona în care mă aflam. Până când m-am apropiat de niște oameni. Mai mulți oameni care stăteau pe stradă. M-am oprit și m-am conformat și eu peisajului. Nu îmi dădeam seama, nu vedeam nici granițe, nici garduri. Doar oameni. Și o simțire densă în eter. Eram bucuros, mă încerca un entuziasm de zile mari. Acea stare care te face să uiți că ființa umană stă în mare parte din existența ei cufundată în niște tipare, acea stare care îți șterge ziua de mâine din cap. Fără sete, fără foame, fără somn. Ca într-un vis. Recunosc că o frică m-a urmărit constant. Dar a fost o frică fără de care nu poți să faci mare lucru. O frică de necunoscut.

Și cum am zis – în jurul meu erau oameni. Le mai acordam câte o privire curioasă, dar sfielnică, încercând să le pătrund trăirile. Doamne, și mă trezeam exclamând în minte: Ce oameni frumoși! De mai multe ori! Mă simțeam bine printre acești oameni. Oameni decenți, oameni cu bun-simț, educați.

M-a surprins faptul că deși în jurul meu, atât de aproape, se găseau mai mulți oameni decât într-o zi obișnuită, nu simțeam nicio amenințare și aveam suficient loc să mă desfășor cum voiam eu.

Era și ceva ezitant în mine: mă copleșea acea libertate, parcă nici nu știam ce să fac cu ea.

Mai mult nu vreau să comentez.

Carmen Sylva. Vlad Moise. Mai 2025.

Taclale. Ogonistul. Toate drepturile rezervate.

Prindeți Taclalele fierbinți. Abonați-vă la Newsletter în subsolul paginii.