Periplu pe Valea Teleajenului

Vlad Moise
15 oct. 2024
6 min de citit

Actualizată în: 12 dec. 2024

Vom porni astăzi la drum pe Valea Teleajenului, meleag al României Pitorești descrise de Alexandru Vlahuță. Prin frânturi de măguri, subt arșița soarelui, tăiem spre răsărit meleagurile pustii, scrijelate de izvoare sărate ce usucă iarba pe unde trec, și ne lăsăm pe surpătura Runcului în valea Teleajenului. Râul Teleajen izvorăște din Masivul Ciucaș, apoi străbate poiana de la Valea Berii; în mijlocul acestei mândre îngrădiri de codri și de munți, o încântătoare poiană s-așterne pe malul stâng al Teleajenului; pe ea sunt presărate câteva case de țară, mai la o parte-nspre pădure-i Mânăstirea Cheia, dincolo, în suișul drumului, vama Bratocea. Descălecăm în pragul acestui rai, ascuns în pâlnia celor mai frumoși munți din Șirul Tătarului. Mânăstirea Cheia a consolidat legătura dintre Valahia și Transilvania, fiind străjerul spiritual recunoscut de păstorii ardeleni în procesul de transhumanță și de convoaiele de care cu mărfuri ce urmau ruta comercială către Vălenii de Munte. La 8 kilometri depărtare de Cheia apele Teleajenului ajung la Mânăstirea Suzana, ctitorită în preajma anului 1740 de către Stanca Arsicu, ardeleancă înstărită, călugărită sub numele de Suzana; peste dealuri sparte de viiturile șuvoaielor, printre hârtoape prăpăstioase, ieșim la mânăstirea Suzana, așezată-ntr-o poiană frumoasă, pe-o frunte de dâmb, sub care se azvârl în Teleajen pârăul Stanca din dreapta și Epurașul din stânga, tăind pe braniștea văii o cruce de argint. Splendoarea peisajului este revelată de Al. Vlahuță într-o manieră sinestezică: Împodobite peste comanac, în lungi rase de șeiac, lin pășesc măicuțele spre biserica din mijlocul curții. De jur împrejur, pe marginile întinsului covor de iarbă, se înșiră chiliile — căsuțe albe, curate, gătite ca de sărbătoare, cu flori multe, dintre care se înalță mai mândre tomnaticele dumitrițe. Dulce, tânguitor, răsună în liniștea cuprinsului glasurile cântăreților de strană. În aer e un îmbătător miros de mintă și de dumbravnic. Și vorbe grăbite, neînțelese, bolborosesc pe sub pământ — e sfada apelor din vale. În dreptul localitații Izvoarele, Teleajenul primește un afluent viguros, Crasna, pe malurile căruia se găsește mânăstirea cu același nume. La confluența cu pârâul Drajna, pe un promontoriu al dealurilor subcarpatice găsim ruinele castrului roman: o luăm pe apa Teleajenului, pe lângă Drajna-de-sus, unde s-au descoperit de curând, pe culmea dealului Gradiștea, urmele unui însemnat lagăr roman.

Ne oprim puțin în Vălenii-de-Munte, orășel vechi de peste șase sute de ani, așternut, între izlazuri și livezi de pruni, pe râușorul Văleanca. Gustăm din primele impresii ale lui Nicolae Iorga despre această urbe: Într-o vară din anul 1908, o invitație a cumnatului meu Ștefan Bogdan, al cărui socru, Duro, reprezintă una din ultimele rămășițe ale burgheziei balcanice instalate în podgoria noastră, cu cîrciuma ei orientală, cu banul de dat împrumut și cu măgarul Pindului, mă duse la Vălenii de Munte, localitate al cărei nume abia-l prinsesem din pagini de cronică. Nu era pe atunci nici cale ferată, așa încît de la Ploiești se pornea pentru vreo două ceasuri de înaintare înceată în vechile trăsuri ce sunau de-a lungul văii Teleajenului din clopote pentru a speria pe lupi și a înștiința pe hoți; nici podul de la Drajna, legînd cu cele două linii ce țintesc una spre Țara Bîrsei, la Cheia, alta spre Bîscele Buzăului și Muntele Siriului, nu era încă întins. Un patriarhalism desăvîrșit, fără prăvălii în stil românesc cu coperișuri de aramă, cu stîlpi estetici și altă podoabă pretențioasă și inutilă, stăpînea localitatea unde, în margenea mînăstirii din secolul al XVII-lea, cu șirlăul ei de țigănie mai mult sau mai puțin înălbită, și a dungii de dugheni pitite supt umbrare, vegetau familii pe jumătate țerănești venite în parte din Ardeal și păstrînd în graiul lor ceva din particularitățile de vorbire ale locului de origine. Era aici o pace, o bună înțelegere românească, o armonie întîrziată, fără nici un amestec de populație străină, care cucerea îndată, ca și încunjurimea, pe care am străbătut-o în cîteva zile, descoperind tot ceea ce se ascundea necercetat în bisericile și mînăstioarele, în casele de moșneni înstăriți de belșugul prunelor din acele bătrîne sate (O viață de om așa cum a fost). Marele istoric își dezvăluie decizia neașteptată: N-aș fi gîndit că voi fi prins și păstrat durabil în acest loc prielnic gîndului și lucrului. Cel purtat prin multe locuri nu părea că poate prinde rădăcină pe un pămînt așa de îngust, unde totuși zările erau mai libere decît aiurea. La sugestia birjarului Tohăneanu, Iorga rămâne la Văleni: L-am întrebat unde aș putea să mă așez pentru a îndeplini această măgulitoare funcțiune de patron al Vălenilor, pînă atunci așa de străin pentru mine. Și el mi-a arătat o livadă plină de buruieni, în care copacii, de multă părăsire, stîrpiseră și o căsuță simpatică în dărăpănarea ei, unde în ultimul timp stătuse o vrăjitoare care dădea în cărți și împrumuta cu dobîndă, ceea ce firește mi se va cere în primele timpuri și mie, în calitate de succesor și moștenitor al specialității. În față, la căderea serii, un cimitir vechi scînteia de luminile la morminte și răsuna de bocetele femeilor îngenuncheate. Iar alături, într-un fel de hardughie povîrnită, sunau pe tinichea ciocanele lui Moise, singurul evreu al localității, descălecat cu mulți ani în urmă tocmai de la Mihăilenii moldovenești ai lui Vodă- Sturdza, și atît de vălenar prin obișnuință, încît văduv, se îngrijea de copii, cari se chemau Filip și Mîndruța, singură mica ei soră Rașela amintind o religie de care tinichigiul, nepurtat de mult pe la sinagogă, era aproape cu totul despărțit. Iorga își găsește refugiul în Văleni: Puteam să petrec o noapte acolo cu atunci tînărul meu elev Lăpedatu, bucuroși amîndoi de atîta alb pe părete, de atîta miros de proaspăt, de absoluta tăcere căzînd de sus din stelele limpezi. Vechiul coleg de la liceul din Iași, drul Pîrvu, era medicul orașului și, seara, în grădinița pe care am cumpărat-o acum, pentru fondul de cărți populare Cuvîntul, se aduna familia lui, a farmacistului Müller și alți localnici, serviți cu berea „tutungiului“ Anastasescu, pe cînd de aproape, de la”Zăneasca”, din casa boierească suită sus pe o bază de ziduri arhaice ca într-un colț de Dalmație, formidabilii dulăi țineau hangul veselilor lăutari din”Strada Artiștilor”, plină ciucure de istorică țigănie. Era ceva de creat în acest colț de lume pustie. Teleajenul lasă în urmă Vălenii de Munte și se apropie de Mânăstirea Zamfira, a cărei pictură interioară este realizată de marele artist român Nicolae Grigorescu. Lăcașul poartă numele jupâniței Zamfira, donatoarea moșiei pe care s-a început construirea mânăstirii. Mai departe, localitatea Boldești-Scăeni ne amintește de Falansterul lui Teodor Diamant, experiment al socialismului utopic inspirat de Charles Fourier.

Pe Valea Teleajenului s-au descoperit vestigii din comuna primitivă. În Costenii Pustii, Măneciu, au fost identificate așezări de la începutul Epocii Bronzului, aparținând culturii Ciomortan, și obiecte specifice: topoare, vârfuri de suliță, pumnale de bronz, fragmente de ceramică dacică. În Gura Vitioarei se pare că ar fi existat o davă puternică, reședința unei căpetenii geto-dace din ultimele secole înaintea erei noastre. Pacea din 102 a prilejuit construirea unui drum pietruit pe Valea Teleajenului de către romani.

Importanța rutei comerciale este relevată de privilegiul de a trece cu mărfurile pe la Tabla Buții acordat în 1358 negustorilor brașoveni de către Ludovic cel Mare. În octombrie 1599 Mihai Viteazul va străbate Valea Teleajenului către Șelimbăr, unde va învinge oastea cardinalului Andrei Bathory, pas important spre înfăptuirea primei uniri a țărilor române. Succesorul lui Mihai Viteazul, Radu Șerban, va purta în septembrie 1602 bătăliile de la Ogretin și Teișani, apărând țara de invazia tătarilor, polonezilor și moldovenilor conduși de Simion Movilă. Începând cu 1690 Valea Teleajenului este ruta către Ardeal aleasă de turci în războaiele lor contra austriecilor.

O posibilă etimologie a toponimului Teleajen vine de la teleagă (căruță mică). Pe mai bine de jumătate din lungimea sa Teleajenul străbate zone împădurite, fapt ce a înlesnit, începând îndeosebi din secolul al XX-lea, exploatarea lemnului. Reprezentarea Văii Teleajenului drept o importantă rută comercială și strategico-militară, legătura dintre Podișul Transilvaniei și Câmpia Română, a facilitat dezvoltarea localității Vălenii de Munte, centru al vechiului județ Săcuieni.

Unde și unde se desfac luminișuri verzi, răcorite de izvoare limpezi. Urcăm un tăpșan, și deodată, ca și cum s-ar fi tras repede o perdea, înaintea noastră se face larg, ș-o priveliște neașteptată ni se deschide. În Câmpia Română, la peste o sută de kilometri de la izvor, Teleajenul se varsă în Prahova. Amurgul iese din codri. Pe vale e pace, răcoare, ș-un dulce miros de fâneață.