De la zenit la nadir

Văzând cu ochii săi minunea,

satirul părăsi pădurea

și degrabă ordonă:

„Peste tot în țară

fie lege marțială!”

Un vacarm de neoprit.

La zenit și la nadir

armatele s-au unit

și soldații au pornit

ghidați de bătrânul satir

ce mergea ca un martir,

cu figura-i cruntă

și barba-i căruntă.

Cu toții au pătruns

într-o cavernă obscură.

Și era acolo o spărtură

ce lăsa să intre

eterul și stelele-cunună.

Cu degetele încordate

pe armele ingrate

înaintau livizii soldați

ghidați de bătrânul satir

ce mergea ca un martir.

Văzut-au cu ochii lor minunea.

Pe un pietroi, în lumina lunii,

stăteau doi oameni goi.

Și pudoarea și-o acopereau

cu frunze de brusture.

Placizi, ei meditau,

priveau la lună

și la a stelelor cunună.

Armate întregi nu mai clipeau,

semnalul îl așteptau.

Omul și a sa coastă au privit în jur,

dar ceva straniu se vădea.

Vorbirea nu li se articula,

nimeni nu-i înțelegea.

A rațiunii scânteie, se pare, nu-i desăvârșea.

În cavernă era umezeală,

în aer zbura albă maramă.

Soldați zăbrăniți defilau,

ghidați de bătrânul satir

ce mergea ca un martir

de la zenit la nadir.

E prima poezie pe care îndrăznesc să o public. După multă vreme, am prins un pegas și mă tot lupt cu el.

Imagine reprezentativă: Francisco Goya, Vagabundos en reposo en una cueva, 1798-1800

De la zenit la nadir. Vlad Moise. Taclale. Ogonistul. 2024

Toate drepturile rezervate.