Muștele

Suntem niște muște.

Agitată, foarte, înnebunită la paroxism, nu știe pentru ce zboară, se ciocnește de tavan, se uită după lumină, fără rațiune, doar instinct, a fentat moartea, nu am omorât-o, am stins lumina la mine, am aprins-o pe hol, am atins-o repetat cu pliciul până a ieșit de la mine și după am stins lumina de pe hol, mi-am făcut o rugăciune și m-am culcat.

M-am trezit în beznă. Stăteam cu pliciul în mână, perplex, zicând că mare lucru am descoperit, o priveam cum se zbătea și atât de tare se ciocnea că a lăsat vestigii ale itinerariului pe tavan, niște mingi pâcloase liliputane. Stăteam cu o mână în șold și mi se făcea frică văzând-o cum se lupta cu soarta, ca zănatica; ziceai că e turbată...