Străbunii și poporul

Sunt un mare iubitor de cuvinte. A spune doar că îmi place lingvistica este neîncăpător. Pasiunea mea pentru cuvinte este întreținută de o ibovnică energică, pe numele ei limba română, care mă seduce în fiecare zi cu parfumul său exotic, pregnant, dar și tainic, compozit. Am momente când scriu sau zic fraze, paragrafe chiar, doar de dragul vreunui cuvânt.

Pe cât de mult iubesc cuvintele, pe atât de mult urăsc vorbele goale. Și-n primul rând vreau să pun ținta chiar pe mine. De multe ori m-am trezit pronunțând termenii educație și cultură dintr-o nevoie de a exprima ceva mai puternic. Dar și dintr-o frică de a fi prea puțin. Am dat viață unui clișeu și l-am forțat, din postura profesorului neîndurător, să înoate. Și acum privesc de la țărm, fără posibilitatea de a interveni, cum se îneacă în propria-i ambiguitate. Ce naiba înseamnă de fapt educație și cultură? În capul meu sună astfel: ne informăm ca să evităm greșeli prostești. Asta e tot! Trebuie doar să receptăm. Informarea se face din mai multe surse și prin multiple modalități (citim și vorbim cu alți oameni). Ceea ce lasă în urma ei informarea poartă numele de educație și cultură. Practic, schimbarea care survine în mințile și în sufletele noastre prin dobândirea de cunoștințe. Nu-mi place să vorbesc în certitudini pentru că știu prea puțin ca să-mi mai pun și singur granițe. Dar sunt aproape sigur că educația și cultura au o putere palpabilă. Căci îmblânzesc pornirile necurate ale omului, care din păcate sunt multe.

Iar acum pot răsufla ușurat. Ținta și-a schimbat direcția. Spre neplăcerea mea observ că vorbele goale sunt la fel de încăpățânate ca anumite bacterii despre care am învățat anul acesta la microbiologie. Cuvinte precum sistem, străbuni, popor, diasporă, și-au pierdut sensul, au devenit echivoci. De ce? Pentru că au fost în așa hal de umflate încât au explodat! Niște baloane demne care în zadar au încercat să expire surplusul de aer. S-a vrut mult prea mult de la ele! Nu sunt făcute pentru demagogie sau pentru vreun alt scop meschin! Le-a fost pângărită inocența, au fost atinse de o lăcomie patriotardă!

Din fericire, cuvintele sunt o bogăție imaterială. Vor învia, dar momentan au nevoie de repaus. Adică să nu fie silite să urce pe buzele noastre.

Am zis informare din mai multe surse și prin multiple modalități, nu? Alegerea surselor e un lucru la care trebuie să fim foarte atenți. Oare fiecare dintre noi are în el o intuiție care îi spune clar ce e bine și ce e rău? Nu știu exact, dar vreau să spun un lucru. Cred că în lume există și bine și rău. Și cred că deși sursele rele sunt deconcertant de multe, putem găsi și izvoare curate. Ideea e să abordăm cât mai multe perspective și să ne punem cât mai multe întrebări. E foarte important să vedem cum arată și răul, și binele. Avem cărți, avem telefoane, ne avem unii pe alții. Avem chiar și inteligență artificială care deja, ca orice lucru bun, se folosește rău.

Tot ce ne rămâne de făcut e să ne punem în mișcare. Și să tratăm cuvintele frumos. Ca pe niște musafiri diafani ai lumii noastre brutale.

Străbunii și poporul. Vlad Moise. Iunie 2025.

Taclale. Ogonistul. Toate drepturile rezervate.

Când scriu aceste rânduri este 1 iunie. La mulți ani tuturor copiilor!

Prindeți Taclalele fierbinți. Abonați-vă la Newsletter în subsolul paginii.

Imagine reprezentativă: Gheorghe Tattarescu, România Descătușată, 1866