Sângele latin nu piere

Recent am fost la Roma. Nu reprezintă chiar cultura latină la care mă așteptam. Într-adevăr, sunt multe ruine ce reflectă o istorie bogată. Există totuși un element aparte, un element care m-a dus cu gândul la Imperiul de altădată, și anume plăcile care indică strada, puse pe clădiri. Păstrează ceva din altă epocă, ceva foarte aspectuos pentru ochii mei. În rest, Roma are puzderie de priveliști frumoase.

Nu știu de ce am fost în halul ăsta de ignorant, dar de-abia când m-am întors în România am aflat că la Roma se găsește și templul Vestei.

Și aș vrea să vă mai spun un gând. De multe ori am reflectat asupra întrebării Ce sunt eu?. Nu mă înțelegeți greșit, știu că sunt om și nimic nu mi-e străin de specia noastră. Mă refer ce sunt eu, așa, ca sentiment al originilor. Și, procentual vorbind, după câteva sondări, adânc în sufletul meu, am ajuns la concluzia că sunt 45% latin, 40% slav și 15% nedeterminat. Latin în fiecare zi, slav mai ales la zile mari și în tribulații. Mai mult de atât nu pot să definesc.

Las imaginile de mai jos să glăsuiască.

Poză cu un dac

La Vatican

O fântână cu niște maimuțe

Plăcuțele de care vă vorbeam

Așa arată Paradisul

O statuie eclatantă

Colosseum

Villa Maraini

Eu cu Roma în spate

Roma sau moarte!